luni, 20 ianuarie 2014

Ce este defragmentarea / fragmentarea …

Ce este defragmentarea / fragmentarea …


Realizând o selecție a întrebărilor ajunse la adresa de email de contact, am observat că foarte mulți cititori mi-au cerut să scriu un articol în care să le explic ce este defragmentareacânddacă, și cum ne este de ajutor realizarea ei. Hai să ne lămurim!
ce este defragmentarea / fragmentarea
Deoarece nu putem vorbi despre despre defragmentare fără a cunoaște fragmentarea și efectele ei, vom începe cu ultima.

Ce este fragmentarea:

Din descrierea oficială dată de Microsoft, nu prea vom înțelege mare lucru dacă nu știm ce este și cum funcționează un Hard Disk:
ce este fragmentarea
Așa că, înainte de a continua, haideți să aruncăm o privire în interiorul unui Hard Disk convențional:
interiorul unui Hard Disk
După cum vedeți, principalele componente ale Hard Disk-ului sunt discul (sau discurile) metalic propriu zis (1), care seamănă cu un CD, și brațul deplasabil (2), la capătul căruia avem avem acul de citire / scriere a datelor. Cu alte cuvinte, Hard Disk-ul e un fel de Pick Up din acela cu care ascultau bunicii muzica populară.
Datele (programeledocumentelepozele, etc.) sunt scrise pe discul metalic însă la modificare, acestea nu sunt plasate pe porțiuni compacte, ci unde este loc liber. Din acest motiv, brațul deplasabil trebuie să se mute dintr-un loc în altul al discului, pentru a putea citi un anumit document. Porțiunile fragmentate ale discului pot conține zeci, sute, poate chiar mii de frânturi ale datelor, amestecate.
  • De exemplu, o fotografie aflată pe un Hard Disk fragmentat, poate fi împărțită în fragmente salvate în diverse porțiuni ale discului:
O poză, pe un Hard Disk fragmentat
Drept urmare, pentru afișarea fotografiei (A), acul de citire va trebui să culeagă informații din trei locuri diferite.
Cu cât acul de citire/scriere “trebuie să se plimbe mai mult“, cu atât mai mare va fi timpul de redare a datelor și în consecință, cu atât mai lent va deveni calculatorul atunci când vom rula acele programe ale căror fișiere au fost plasate în diverse locații de pe Hard Disk.

Efectele negative ale fragmentării

Un disc fragmentat, așa cum am spus și mai devreme, este mai greu de citit și în consecință, ne confruntăm cu un efect negativ al fragmentării. Însă acesta nu este unicul rezultat nedorit, mai sunt și cele despre care vom vorbi pe scurt în continuare:
  • Un Hard Disk fragmentat se strică mai repede!
Nu e un mit! Cu cât acul de citire se deplasează mai mult pe discul metalic, cu atât mai mare va fi uzura ambelor componente. Cu cât uzura e mai mare, cu atât mai repede apar defecțiunile.
  • Hard Disk-ul se înfierbântă și ne alegem cu date corupte!
Mișcarea / frecarea provoacă energie termică, iar energia termică declanșează dilatarea. La dilatare, componentele cresc în volum iar forța de frecare este mai mare. Drept urmare, distanța dintre acul de citire/scriere și discul metalic este mai mică, forța de frecare crește și în consecință, procesul de scriere nu este realizat în condiții optime. Rezultatul: date corupte (incomplete).
  • Performanța scade considerabil!
Da! Toate efectele negative ale fragmentării formează un lanț vicios a căror urmări le vedem reflectate în performanța sistemului…

Ce este defragmentarea:

Opusul fragmentării! Adică procesul care mută și unifică datele pe Hard Disk astfel încât acestea să se afle în cele mai apropiate zone pentru a micșora numărul de deplasări ale acului de citire/scriere și evita în acest mod apariția efectelor negative ale defragmentării.

Cu ce programe realizăm defragmentarea:

Dacă mi-ați cere să vă recomand un program gratuit cu care să realizați defragmentarea, cu siguranță v-aș recomanda MyDefrag:
program defragmentare - MyDefrag
De când am devenit conștient de importanța defragmentării, am folosit foarte multe programe gratuite însă dintre toate, mi-au dat rezultate bune DefragglerAuslogics Disk Defrag și MyDefrag; dacă aș fi obligat să aleg unul dintre acestea, aș rămâne cu MyDefrag deoarece mi s-a părut cel mai bun dintre ele (e drept, diferențele sunt mici, însă există).
În ceea privesc soluțiile comerciale, întotdeauna am fost mulțumit de Diskeeper și de O&O Defrag (unii dintre voi știu că ultimul este cel pe care îl folosesc de o bună bucată de vreme).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu