luni, 20 ianuarie 2014

Optimizează memoria RAM a calculatorului pentru o performanță mai bună

Optimizează memoria RAM a calculatorului pentru o performanță mai bună


Memory Optimizer Pro este un program gratuit care optimizează memoria RAM a calculatorului ajutându-l în acest fel să ne ofere o performanță mai bună.
Optimizează memoria RAM a calculatorului pentru o performanță mai bună
Nu sunt nici ultimul și nici primul care spune că memoria RAM joacă un rol important în funcționarea și performanța aplicațiilor din calculator. Toată lumea știe că un pc cu putină memorie RAM instalată va fi extrem de lent indiferent dacă celelalte componente hardware sunt cele mai performante de pe piață.

Cauze ale pierderii de randament a memoriei RAM

  1. În momentul în care rulăm un program, acesta va folosi cantitatea de memorie RAM necesară pentru a-și încărca fișierele de care are nevoie pentru a funcționa. Din păcate (ca normă generală), în momentul în care programul este închis, în memoria RAM se păstrează acele fișiere; un comportament pe cât de util în situația în care vom reutiliza programul înainte de a reporni calculatorul, pe atât de inutil în cazul în care nu vom mai avea nevoie de el.
  2. Programele, în funcție de utilizarea care li se dă, folosesc în anumite circumstanțe o cantitate de memorie RAM mai mare decât de obicei (ex: soluția antivirus necesită o cantitate mai mare de memorie atunci când realizează o scanare decât atunci când veghează comportamentul aplicațiilor și a fișierelor). Din nefericire pentru performanța calculatorului, majoritatea aplicațiilor nu eliberează memoria RAM de care nu mai au nevoie ci o mențin blocata până la repornirea sistemului.

Cum ne ajută un program de optimizare a memoriei RAM

Memorie RAM optimizatăMajoritatea programelor de optimizare a memoriei RAM forțează eliminarea din aceasta a tuturor fișierelor care nu mai sunt folosite ori de care nu mai este nevoie.
În acest fel, memoria RAM este reîmprospătată iar calculatorul devine mult mai agil decât era înainte de realizarea optimizării (bineînțeles, asta se întâmplă întotdeauna în cazurile în care sistemul se mișca foarte greu datorită fișierelor care ocupau inutil memoria RAM).
Chiar dacă programul este foarte util și de mare ajutor în situațiile pe care le-am enumerat mai devreme, în cazul care sistemul este lent datorita unei cantități insuficiente de memorie RAM acesta nu poate face minuni pentru creste capacitatea modulelor instalate și în consecință, diferența de performanță după optimizare nu va fi foarte mare în comparație cu cea avută înainte de realizarea sa.
După cum vă spuneam și la începutul articolului, Memory Optimizer Pro este un program gratuit. Totuși, pentru a nu fi luați prin surprindere, trebuie să vă avertizez ca pentru a-l putea folosi aveți nevoie de o adresa de email (pentru a realiza activarea).
Din experiență avută în cele câteva ore în care am utilizat Memory Optimizer Pro am putut trage o singură concluzie: programul este extrem de eficient și merita cu vârf și îndesat un loc în calculatoarele tuturor celor care cred și sunt convinși că sistemele lor sunt capabile de o performanță mult mai bună decât cea pe care o oferă în actualitate.
Acestea fiind spuse vă las să-l probați și să-mi spuneți cum vi se pare. Și apropo, astăzi nu așteptați să vă răspund foarte rapid la comentarii fiindcă voi fi puțin ocupat deoarece… azi am devenit puțin mai bătrân decât ieri…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu