luni, 20 ianuarie 2014

Fă-ți calculatorul mai rapid reparând și optimizând registrul

Fă-ți calculatorul mai rapid reparând și optimizând registrul




Chiar dacă majoritatea aplicațiilor de optimizare ne promit marea cu sarea atunci când vine vorba de rezultatele excepționale pe care le vom obține în urma utilizării lor, în realitate doar o mică parte dintre acestea se țin într-o oarecare măsură de promisiune, iar asta fiindcă de unde nu-i, nici D-zeu nu cere; cu toții știm că e imposibil să transformi o vechitură de pc într-o rachetă…
Programul despre care vă voi vorbi în continuare marchează un “înainte” și un “după” în structura articolelor, iar asta se întâmplă deoarece începând de astăzi, ca răspuns la zecile de mesaje în care mi se cerea să prezint și aplicații comerciale (eliminând în acest fel una dintre regulile nescrise ale acestui blog), pe lângă aplicațiile gratuite vom cunoaște și softuri comerciale.
Fa-ti calculatorul mai rapid cu Perfect Registry
PerfectRegistry este un program comercial care, pentru a nu face excepție de la regulă, ne promite marea cu sarea și aproape că se ține de cuvânt; ori cel puțin la această concluzie am ajuns după ce l-am folosit mai bine de două săptămâni în laptopul personal.

PerfectRegistry este foarte ușor de utilizat. De altfel, tot ceea ce avem de făcut este să apăsăm butonul “Start Registry Scan” și să așteptăm cuminți ca aplicația să analizeze registrul pentru a identifica eventualele “probleme” (am pus cuvântul între ghilimele deoarece în unele situații modifică anumiți parametrii din registru doar pentru a-i adapta configurației sistemului în care este rulat ori asta, din câte știu eu, nu este o problemă în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă se referă la modificări nerealizate dar care, dacă ar fi fost aduse registrului, ar fi permis sistemului de operare să ne ofere o performanță mai bună). Când scanarea a fost completată, un click pe butonul “Fix Errors” va fi suficient pentru ca măsurile pertinente optimizării să fie luate.
Bineînțeles că înainte de orice scanare este recomandată realizarea unei copii de siguranță a registrului; acțiune ce poate fi realizată direct din aplicație:
Fa un backup al registrului inainte de a-i aduce modificări
Din punctul meu de vedere, PerfectRegistry este una dintre mai bune aplicații comerciale și după cum vă spuneam și mai devreme, am ajuns la această concluzie după ce l-am utilizat o perioadă de timp într-un sistem propriu ce-l folosesc zilnic, în paralel cu alte soluții de optimizare fiabile. Logic, am făcut acest lucru deoarece după utilizarea falselor aplicații de optimizare, la realizarea unei scanări cu aplicații renumite pentru rezultatele excepționale pe care le oferă, descopereai că sistemul are mai multe probleme decât procese pe rol are Năstase înainte.
Din păcate, nu totul ce zboară se mănâncă și nici tot ce cade din cer este mană cerească; PerfectRegistry, chiar dacă este prezentat precum un shareware, în versiunea de probă permite repararea a numai 15 erori ai registrului așa că, dacă sunteți interesați, n-aveți decât să-l cumpărați său să așteptați un giveaway.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu