luni, 20 ianuarie 2014

Cel mai bun / mai complet program gratuit de optimizare și ajustare a calculatorului

Cel mai bun / mai complet program gratuit de optimizare și ajustare a calculatorului


Căutând zilele trecute cel mai bun program gratuit de optimizare a calculatorului, am ajuns neintenționat la noua versiune a unui cunoscut mai vechi, TweakNow Power Pack:
cel mai bun program gratuit de optimizare a calculatoarelor cu Windows
Mult mai stabil decât în versiunile sale anterioare, TweakNow PowerPack 2012 vine cu gândul să ne impresioneze atât prin cantitatea instrumentelor de mentenanță și optimizare pe care le include, cât și prin extinsa listă de ajustări pe care ne permite să le aducem diverselor caracteristici și componente ale sistemelor de operare Windows.

instrumente de ajustare
Trecând în revistă principalele-i caracteristici și funcții distribuite între cele șapte file de lucru ale aplicației, remarcăm încă din primul moment panoul Quick Optimizer. În acesta, regăsim funcțiile bazice de mentenanță cu care putem curăța registrul, fișierele temporare ale Internet Browserelor, ale celor mai comune aplicații,  precum și cele generate de sistemul de operare. În plus, avem parte și de două surprize:
  • Optimize Windows Settings:
    Funcție care aduce automat anumite ajustări asupra registrului, menite să îmbunătățească performanța globală a sistemului, în funcție de configurația hardware și software a acestuia.
  • Optimize Internet/Network Settings:
    Este vorba de instrument care, în teorie, ar trebui să optimizeze conexiunea la Internet și/sau la rețeaua locală; spun teoretic, deoarece eu unul n-am simțit nicio diferență între comportamentul avut de rețea înainte și după utilizarea sa…
Următorul popas îl vom face la fila Windows Cleaner, loc în care ne vor întâmpina aproape toate instrumentele de curățare necesare unui utilizator ce dorește să-și mențină sistemul în formă:
instrumente de curatare a sistemului
E drept că anumite unelte pe care le vom regăsi aici nu pot fi comparate cu “greii” acestei categorii de software (CCleaner, de exemplu), însă pe ansamblu, sunt mult mai mulțumit de rezultate decât m-aș fi așteptat să fiu înainte de a le încerca pe rând, pe fiecare în parte…
diverse unelte
Vom încheia turul de prezentare a programului la “Miscellaneous Tools” pentru a face cunoștință cu câteva utilitare indispensabile unui anumit tip de utilizatori; uite despre ce este vorba:
  • Auto Shutdown:
    Ne permite sa programăm oprirea sistemului după un anumit interval de timp în timp ce “Process Manager” ne va asigura accesul la toate procesele active în sistem, în momentele în care Managerul de Activități nu poate fi accesat (de exemplu, atunci când acesta a fost dezactivat de către un virus).
  • RAM Optimizer:
    Utilitar destinat sistemelor cu puține resurse; sistemelor în care fiecare MB de memorie RAM este important și în consecință, trebuie golit atunci când devine inutil, fără a mai fi necesară repornirea sistemului în acest scop.
  • TweakNow Shortcut:
    Esențial dacă avem obiceiul să modificăm periodic prioritatea la execuție a unui anumit program (funcția “Set Priority” din Managerul de Activități); cu el putem crea un Shortcut special care va lansa aplicația vizată, la prioritatea dorită.
Înainte de a pune punctul final, am să vă cer să-mi răspundeți la următoarea întrebare (de preferință, după ce “vă jucați” puțin cu TweakNow Power Pack 2012):
  • Având programe gratuite de optimizare de genul celei pe care tocmai am cunoscut-o, considerați că se merită să plătiți pentru a folosi un program similar, comercial ?!?
Dacă răspunsul va fi afirmativ, nu uitați să precizați și motivele care v-au determinat să-l dați…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu